Tutoriale

Hobby:

Free Prestashop Modules

Livrarea Internationala



Livrarea Internationala - business la un alt nivel

Iti vinzi deja bijuteriile in tara si iti merge bine, de ce sa nu se bucure si strainii de creatiile tale? Livreaza si in alte tari! Nu te gandi ca e complicat sau costisitor, iti explicam noi cum se face!

Puteti citi acest articol si de pe Breslo!

Taxe de transport

Pentru că la noi nu îţi poţi deocamdată calcula singur valoarea serviciului de expediţie, vrei-nu vrei va trebui să mergi la poştă să afli acest lucru.

In principiu expedierea costă între 30 şi 70 de lei pentru un colet, in funcţie de ţara unde este trimis. Pe site-ul Poştei Române puteţi găsi tabelele de preţuri, însă ele vor fi aproximative pentru că preţul final va avea şi câteva mici taxe care se calculează pe loc.

În general cumpărătorii din afara României sunt obişnuiţi cu tarifele internaţionale, aşa că nu vă speriaţi să adăugaţi valoarea reală a transportului. Eventual puteţi mări uşor preţul produselor şi scădea taxa de transport, asta rămâne la alegerea fiecăruia.

Coletele postale

Majoritatea coletelor internaţionale se expediază ca atare. Fără confirmare de primire sau alte servicii speciale.
Pentru colete în ţările UE, acestea pot fi ambalate şi expediate de la orice oficiu poştal.

Veţi fi întrebaţi asupra conţinutului coletului şi ce valoare are (pentru a calcula acele mici taxe de care vă ziceam). Vă sfătuiesc să evitaţi termeni precum „bijuterii”, „bronz”, „argint” , “preţios”, etc.

Serviciul de urmărire (tracking number) se taxează suplimentar pentru ţările din afara UE.

Dacă tot am ajuns în afara UE trebuie să discutăm câteva aspecte importante.

De unde expediem coletele? În general coletele în afara UE se expediază doar de la oficii poştale care au şi servicii vamale. Aşadar mare atenţie la acest lucru deoarece în taxa de transport va trebui să includeţi cumva şi contravaloarea biletelor de autobuz sau a benzinei.

Lista oficiilor cu servicii vamale se gaseste in format PDF in meniul din dreapta al oricarei sub-pagini cu informatii despre tarifele internationale de pe site-ul Poştei Române.

Important! Am vazut magazine care specifică la politica de expediere/transport „dacă doriţi acest produs expediat cu tracking number sau cu asigurare, preţul este de…..”. Astfel cumpărătorul poate alege opţiunea de tracking number eliminând orice risc al pierderii produsului pe drum.

Declaraţia vamală

Aici cam depinde de fiecare oficiu în parte. Unii te lasă fără să completezi aşa ceva, alţii impun aşa ceva. În principiu sunt câteva lucruri clare pe care nu ai voie să le trimiţi. Eu nu am găsit unde să pot verifica online, aşadar tot la poştă trebuie întrebat. Restricţiile diferă de la o ţară la alta, aşa că mare grijă la ce puneţi în colet! Știu sigur că nu se pot trimite metale preţioase, anumite alimente sau lichide în majoritatea ţărilor.

Coletele ce urmează a fi expediate în afara UE trebuie deschise şi sigilate după verificarea de la oficiul vamal. Dacă l-aţi ambalat deja frumos, puteţi doar să aveţi un noroc chior şi cei de la oficiu să vă pună să completaţi o declaraţie pe proprie răspundere pentru ce este înăuntru, dar nu cred că aveţi reuşita garantată.

__________________________________________________________________________________________________________

O soluţie salvatoare este scrisoarea. Dacă ceea ce trimiteţi nu este voluminos, il puteţi trimite într-un plic anti-şoc, bine izolat. Specificaţi faptul că doriţi să fie trimis ca „scrisoare” în loc de colet şi costurile scad destul de mult! Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pachetul pentru a se încadra în categoria corespondență le găsiți tot pe site-ul Poștei Române, aici. Pentru SUA de exemplu, am trimis colete în plic de aproximativ 60 de grame şi am plătit cam 16 lei.

___________________________________________________________________________________________________________

Grija la ambalare (e valabil pentru toate coletele internaţionale, indiferent de destinaţie). Aveţi grijă ca totul să fie foarte bine izolat pentru că vor fi trântite, aruncate, apăsate etc. Eu le puneam în 2-3 rânduri de folii cu bule şi asigurate într-o cutiuţă îngustă de carton mai dur.

Timpul de livrare.

Timpul de livrare diferă de la o ţară la alta şi uneori în funcţie de fazele lunii . Adică am colete care au ajuns în SUA în 20 de zile şi altele în 40. La fel cu Australia, tot 5 săptămâni. În Europa unele au ajuns în 2 săptămâni, altele în 5 zile, deci nu ştiu să vă spun exact de ce depinde.

Sfat: În ţările mai dezvoltate ambalajul joacă un rol foarte important în vânzarea oricărui produs/satisfacţia clientului. Mare grijă la cum ambalaţi ceea ce trimiteţi, se pune preţ pe aşa ceva. Şi cum toate ţările vor să fie cât mai ECO, puteţi cumpăra şi specifica pe ambalaj că este produs reciclat. Veţi câştiga puncte de popularitate în rândul clientelei internaţionale.



Este interzisa publicarea tutorialelor pe alte situri sau folosirea lor in scop comercial.