Lutul Polimeric

Ce este lutul polimeric?

Lutul polimeric este unul dintre cele mai versatile materiale cu care eu m-am intalnit pana acum. De la imitatii de pietre semipretioase, la sculpturi, de la simple margele la margele de tip chevron sau millefiori, de la miniaturi la mozaicuri complexe, orice se poate realiza cu el. Limita lui este limita imaginatiei noastre. Desigur ca ne ajuta si paleta coloristica foarte generoasa, ea trecand si prin culori metalice, pasteluri, sidefate, translucide, inspirate din natura.

Lutul polimeric este o formă de PVC amestecată cu plastifiant lichid, pentru a obține un material de o consistență apropiată de cea a lutului. Cunoscut la noi mai mult sub numele unuia dintre producători, Fimo, lutul polimeric este unul dintre cele mai noi si accesibile materiale pentru modelare. El se întărește definitiv doar prin coacere, ceea ce ne dă o libertate de experimentare mult mai mare decât lutul cu uscare la aer, și poate fi combinat cu foarte multe tipuri de materiale pentru a obține efecte și texturi inedite. Cel mai important este să știți că oricât de departe ar fi rezultatul muncii voastre de planul inițial, puteți să-l refolosiți fără probleme.

Cum a apărut?

Bachelita, o formă timpurie de plastic, folosită atât în scopuri practice cât si decorative, a fost foarte populară printre designeri si a avut o formă timpurie de lut polimeric disponibil în kit-uri, dar baza de fenoli a bachelitei neîntărite era inflamabilă și producția a fost întreruptă.

Luturile polimerice moderne sunt bazate pe un compus plastic de modelat adus în atenția creatoarei germane de păpusi Kaethe Kruse, în 1939, ca posibil înlocuitor pentru plastic, care devenise greu de obținut la începutul celui de-Al II-lea Război Mondial. Pentru că nu era potrivit pentru a fi folosit în fabrica ei de păpuși, Kruse i l-a dat fiicei ei Sophie, care era cunoscută în familie ca ”Fifi”. Formula a fost vândută mai târziu lui Eberhardt Faber și a fost comercializată sub numele de ”FIMO” (FIfi’s MOdeling Compound) în onoarea lui Sophie Rehbinder-Kruse.

Între timp, la începutul anilor ’40 Zenith Products Company a fost înființată în Schiller Park, Illinois, USA. Zenith a început ca o companie care manufactura învelișuri pentru industria dispozitivelor de fixare: ceruri, compuși cu topire la cald și lacuri pentru izolație electrică. Produsul ”Sculpey” a fost formulat inițial pentru a fi folosit ca și compus pentru transfer termic – pentru a conduce căldura în afara centrelor transformatoarelor electrice. Însă formula nu a avut succes în acest scop, așadar compusul a fost pus de o parte temporar. Un vizitator al fabricii se juca cu o bucată din substanța ca un lut și a creat o mică figurină. Figurina a fost coaptă într-un cuptor dintr-un laborator de testare si astfel Sculpey a fost ”descoperit” ca și mediu de sculptură. Asta s-a întâmplat la mijlocul anilor ’60. Până în 1967 era manufacturat și vândut la scară mică în Statele Unite.

Istoria luturilor polimerice ca și medii artistice se întinde doar pe câteva decenii, spre deosebire de alte medii care au fost folosite de secole și au tradiții lungi. Asta înseamnă că este loc de multă inovație din partea celor care folosesc lutul polimeric. De multe ori ideile se nasc împrumutând din tradițiile altor materiale: metal, ceramică, sticlă, hârtie etc.

Bijuterii din lut polimeric fac acum parte din colecția permanentă a muzeelor de artă din New York, Boston, Philadelphia, Racine și altele.

Branduri de lut polimeric

Exista multe marci de luturi polimerice, in Romania cea mai cunoscuta fiind FIMO (motiv pentru de multe ori lutului polimeric i se spune fimo).

Pe locul doi  la noi se situeaza Cernit-ul, iar pe 3 Sculpey. 

Diferentele dintre marcile de lut polimeric nu sunt foarte mari, dar conteaza enorm la detalii. Cernitul si Fimo Classic sunt mai ferme, Fimo Soft, Sculpey (si “aripa” lui Premo) sunt mai moi si mai usor de modelat. Este bine sa incercati la inceput un pachet, doua din fiecare marca si sa va faceti singuri o parere despre care vi se potriveste cel mai bine. 

Putina chimie...

Argila polimerica este un material alcatuit dintr-o baza de policlorura de vinil (PVC) la care se adauga un plastifiant pentru a-i oferi  flexibilitate si consistenta asemanatoare plastilinei. Prin amestec cu diversi pigmenti se obtine o mare varietate de culori, iar prin  adaugare de caolin argila devine opaca. Efectele metalice si perlate se obtin prin amestecare cu mica.
Dupa ce argila este modelata in forma dorita se "coace" la cuptor. De fapt in cuptor are loc procesul de polimerizare, adica piesele din polimer se intaresc, isi pierd proprietatile de elasticitate si malebilitate. Timpul si temperatura la care argila trebuie tinuta  in cuptor variaza in functie de producator (110º C , ~30 min pentru FIMO), asa ca aveti grija si cititi instructiunile de pe ambalaj.

Daca temperatura este setata gresit, riscati sa stricati piesele din argila polimerica. In cazul in care temperatura este prea mare, piesele se vor arde degajand un fum toxic. Daca se intampla asa ceva, trebuie sa opriti cuptorul si sa ventilati incaperea. Incercati sa va expuneti cat mai putin acestui fum.

Daca temperatura setata este prea mica, atunci polimerizarea va fi doar partiala iar obiectele modelate de voi vor fi fragile si se vor macina in timp sau se vor rupe imediat.

Cu temperatura setata corect, piesele de argila polimerica pot fi coapte in etape sau chiar de mai multe ori, acest lucru nu le va afecta cromatica sau durabilitatea.

Componentele chimice ale lutului polimeric interactioneaza in mod diferit cu obiectele din plastic, deci trebuie sa aveti grija atunci cand depozitati bucatile de lut desigilate deoarece acestea pot "topi" plasticul.

Plastifiantul din compozitia lutului polimeric poate fi absorbit de hartie, deci daca depozitati bucatile "crude" de lut invelindu-le in hartie, acestea vor deveni faramicioase.

Cel mai uzitat mod de a depozita lutul polimeric este folosirea de pungute zip-lock sau de folie alimentara. Atentie insa, depinde de marca, uneori chiar si folia alimentara este "topita" de lutul polimeric.

Multa creativitate...

Luturile polimerice pot fi folosite ca atare, folosind paleta cromatica a producatorului, sau nuantele pot fi amestecate manual, folosind culorile primare. Lutul mai poate fi colorat cu ajutorul pigmentilor de pictura. Posibilitatile de lucru puse la dispozitie de acest material sunt nemarginite, singura limita fiind imaginatia si creativitatea voastra.

Unelte necesare

Nu aveti nevoie de multe unelte. O suprafata de lucru neteda si neaderenta (sticla, marmura, gresie lucioasa… eu prefer sticla), cateva lame (merg si cele de cutter, iar investitia intr-un set de lame speciale este mica si merita), cateva unelte de sculptat, un roller acrilic sau de sticla pentru intins. Niste manusi chirurgicale v-ar ajuta (in cazul in care puteti lucra cu ele) sa nu lasati amprente pe polimer.  Incercati manusi cat mai fixe pe maini, altfel se incretesc. Pentru ca lutul polimeric se coace dupa ce este modelat veti avea nevoie si de un cuptor. Desigur ca la inceput nu este necesar sa va cumparati un cuptor electric special, puteti folosi orice cuptor, dar daca decideti ca polimerul este prietenul dumneavoastra si va indragostiti (ca si mine) pe vecie de el, va sfatuiesc sa faceti investitia. Lutul polimeric la coacere elimina un abur putin toxic, care ar putea avea efecte negative pe termen lung.

Cu timpul veti descoperi nevoia de unelte din ce in ce mai complexe si mai nebanuite, o masina de taietei, un aparat de gaurit/slefuit/finisat, un extruder, cutite, unelte de sculptat, cuttere (forme din metal, in genul celor de prajituri), molduri, texturi, bead roller etc.

Mai multe informatii despre uneltele necesare si tehnici de lucru cu fimo veti gasi in viitoare tutoriale!

 Viata cu lutul polimeric este o viata plina de imaginatie, culoare, posibilitati. Pe masura ce vom inainta in povestile polimerice, veti vedea cate variante ne ofera acest minunat material.

Este interzisa publicarea tutorialelor pe alte situri sau folosirea lor in scop comercial.