Tutoriale

Hobby:

Free Prestashop Modules

Bratara Festiva



Bratara festiva

Pentru cea mai frumoasa sarbatoare din an, iti trebuie bijuterii pe masura! Foloseste margelute simple, in culori festive, rosu , verde si alb si cu siguranta bratara va atrage numeroase priviri!

Ai nevoie de:

- cristale biconice de 4 mm ( culori rosu si verde)

-margelute albe de nisip

-sarma siliconata

- o inchizatoare ( orice model preferi)

Pasul 1:

Pentru primul rand de margele, vom explica cum se realizeaza componentul de baza, care se va repeta.

Pentru acesta, ai nevoie de 150cm sarma siliconata pe care insiri in ordine: o margeluta nisip alba, un cristal biconic verde, o margeluta nisip alba, un cristal biconic rosu, o margeluta nisip alba.Apoi, trece doua capete ale sarmei printr-un cristal biconic rosu.Vei avea acum doua capete pe care lucrezi. Pe acestea, imita sirul de sus, adica mai adaugi inca o margeluta nisip alba si un cristal biconic verde pe o parte si pe cealalata parte, inca o margeluta nisip alba si un cristal biconic rosu.Ambele cristale vor fi urmate de cate o margeluta nisip alba. Ca si mai sus, trece cei doi capeti intersectati printr-o margeluta de nisip alba.

Ai realizat astfel elementul de baza.

Pasul 2:

Repeta pasul 1 pana cand obtii lungimea dorita pentru bratara festiva! Atentie la ultima bucla formata din margelute albe de nisip, este putin diferita: in partea dreapta vor fi doua margelute albe si una singura in partea stanga prin care se vor intersecta cele doua capete ale sarmei, ca in imagine!

Pasul 3:

Pentru a crea randul 2, pe capatul din mana dreapta vei adauga cristale si margele nisip in ordinea: cristal verde, margea nisip, cristal rosu, margea nisip.

Capatul din stanga se va intoarce si va trece prin ultimul cristal rosu,iar prin urmatorul cristal rosu pe care il adaugam cele doua capete se vor intersecta si isi vor schimba locurile.Urmeaza o margeluta nisip alba si un cristal verde, in timp ce celalat capat trece prin  cristalul rosu.Se vor intersecta intr-o margeluta de nisip alba, se adauga inca o margea de nisip alba in timp ce celalat capat trece prin una deja existenta pe randul anteror, si se intersecteaza din nou intr-o margeluta nisip alba nou adaugata. Suna mai complicat decat este in realitate! Repeta acest pas pana cand noul rand este de lungimea celor create in pasul interior.

Pasul 4:

Capetele sarmei ramase le infasori pe bucla inchizatorii, iar la celalat capat adaugi o zala!

Astfel, frumoasa bratara de Craciun este gata! Este un proiect putin mai dificil, dar se merita!




Denumire produs Descriere Pret

Este interzisa publicarea tutorialelor pe alte situri sau folosirea lor in scop comercial.